ManeleMania Manele și muzică de petrecere
Robbie Williams, în vârstă de 51 de ani, a dezvăluit că începutul acestui an a fost marcat de un nou episod de depresie severă – la zece ani după ultima sa confruntare serioasă cu problemele de sănătate mintală. Cunoscutul cântăreț a vorbit deschis despre această perioadă dificilă într-un interviu recent acordat publicației The Mirror, citat de Daily Mail.
„Anul a debutat cu o stare mintală extrem de proastă, cum nu mai trăisem de foarte, foarte mult timp. Eram trist, anxios, deprimat. Aproape un deceniu trecuse de când am mai simțit așa ceva… Credeam că am depășit acest capitol al vieții mele. Mă așteptam la ceva mai bun, însă revenirea acestor stări a fost derutantă”, a mărturisit Robbie.
Artistul a fost diagnosticat cu depresie în jurul vârstei de 20 de ani și s-a confruntat constant cu probleme de dependență, fiind afectat profund de presiunea celebrității. Chiar dacă părea că își regăsise echilibrul, începutul anului 2025 a adus din nou neliniște în viața sa.
Presiuni personale: probleme de sănătate în familie
La finalul anului 2024, Robbie a vorbit pentru prima dată public despre problemele de sănătate ale părinților săi. Mama lui, Janet, a fost diagnosticată cu demență, iar tatăl său, Pete, suferă de ani buni de boala Parkinson. Aceste vești l-au afectat profund: „Nu știu cum să gestionez totul. E o situație incredibil de complicată. Adevărul este că sunt foarte ocupat și nu mă ocup de aceste lucruri cum ar trebui.”
El a precizat că evită să intre în detalii pentru a nu-i răni și mai mult pe cei dragi: „Dacă spun ceva, poate că vor citi, și apoi va trebui să răspund la o mulțime de întrebări. Suntem oameni, cu toții avem dificultăți. Încerc să fac față propriei mele lupte.”
Pe lângă aceste probleme, Robbie și soția lui, Ayda Field, se confruntă cu alte dificultăți în familie. Recent, Ayda a dezvăluit că mama ei, Gwen, se luptă din nou cu cancerul de col uterin, după ce anterior fusese diagnosticată cu cancer la sân. În plus, Gwen suferă și de Parkinson și Lupus, ceea ce face ca situația să fie extrem de complicată pentru toți membrii familiei.
Probleme cu imaginea de sine și efectele tratamentului
În același interviu, Robbie a spus că urmează un tratament cu un medicament pentru suprimarea apetitului – similar cu Ozempic – pentru a-și menține greutatea sub control. Deși a slăbit aproximativ 12 kilograme, artistul bănuiește că acest medicament ar putea avea un efect negativ asupra sănătății sale mintale.
„Sufăr de ură de sine… la un nivel avansat. E catastrofal pentru sănătatea mea mintală să fiu mai gras”, a recunoscut el.
Sursa & foto: proTV
Written by: ManeleMania
"ManeleMania" - emisiunea care te poartă prin universul vibrant al muzicii de petrecere! De la ora 8 dimineața până la 2 după-amiaza, te invităm să te alături unei călătorii sonore pline de ritm și energie.
closeCopyright © ManeleMania.ro
Post comments (0)